Am un baietel de 6,5 ani si i-a cazut un incisiv in locul lui aparind un dinte ciudat ca un con .I-am facut o radiografie si medicul care a citit-o a spus ca are un dinte in plus si trebuie scos.Eu am unele indoieli din ce vad eu in radiografie (dar nu am competenta necesara) si nu inteleg de ce daca incisivii noi se vad acolo in radiografie, si linga ei un dintisor mic, pe viu eu vad dintisorul mic in forma de con iesit din gingii cam 4mm? Ce se intimpla de fapt ?
Exact asa arata un dinte supranumerar (in plus ) si apare frecvent intre incisivii centrali superiori ( se numeste in literatura de specialitate meziodens).
Dintele supranumerar trebuie scos pentru ca incisivii centrali superiori sa erupa normal. Daca nu este scos apar cu siguranta tot felul de probleme mai devreme sau mai tarziu: adica dintii centrali superiori nu vor erupe corect, infectii...etc.
Sfatul meu este ca dintele supranumerar trebuie scos cat mai repede pentru a evita eventualele complicatii.
Daca doriti sa fie examinat copilul si de catre alt specialist in pedodontie, va invit la Policlinica Malaxa pentru o consultatie.